Luminita Aldea: Paradoxuri…

Cea mai profundă răutatea am văzut-o la unii oameni ce mimează bunătatea absolută. Orice vorbă a lor e numai miere și sub vorbe fierbe veninul.

Cea mai adâncă ticăloșie am găsit-o la unii oameni ce pozează în sfinți și în cucernicie intruchipată. Sub mantia de sfânt ascut pumnale.

Cea mai mare necredință o găsesc la unii oameni ce își clamează neîncetat credința. Cu Dumnezeu în gură la orice cuvânt și cu inima neagră de ură. Se autoplasează de partea raiului și în dreapta Lui Dumnezeu și trimit în iad pe oricine nu le susține părerea.

Unii din cei mai nemiloși oameni sunt cei ce predică iertarea. Când sunt puși în starea de a ierta devin colți și gheare.

Și, paradoxal, am găsit bunatate la oameni ce nu se pretind buni.

Am găsit cinste la oameni ce nu se cred sfinți. Am întâlnit credința la necredincioși și compasiune la oameni ce nu vorbesc prea mult despre iertare…

Și așa am învățat să caut OMUL dincolo de aparențe și măști, dincolo de vorbe goale și pretenții…

Să mă uit în suflet ca intr-o carte…

Autor: Luminita Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s