M-am trezit, nu demult, cu vreo jumătate de oră în urmă, adică aproape de zece. Asa funcționez eu, după alt fus orar. Aerul tare de la Foresta ma trage spre pat, dar nu seara, cum ar fi normal, ci dimineața. Dimineața prind cele mai bune ore de somn, chiar dacă pe afară oamenii au pornit deja drujbele și cositorile, și fac un zgomot de ar putea trezi și morții care se hodinesc în cimitirul de peste drum. Cimitirul de la Foresta este foarte cunoscut, iar când spun asta mă refer la faptul că atunci când mă sună cineva care vrea să mă viziteze, eu ii spun sa bage în gipies(!) Cimitirul Foresta și nu strada Foresta. Asa se face că toată lumea mă găsește căutând Cimitirul, de asta și vorbeam într-o zi cu cineva și-i povesteam despre utilități, adică apă, curent, canalizare și cimitir.
Ieri a plouat și a fost cam frig, era cât pe ce să trec iarăși la izmene, dar am răbdat și bine am făcut pentru că azi e frumos. E soare, s-a mai încălzit puțin și au început să se coacă vișinele. Unul din vișini este deja roșu. Săptămâna viitoare o sa-mi fac o scară specială și voi culege vișinele până la una, asta dacă nu mi le mănâncă ciorile care deja au început a croncani prin plopii din apropierea grădinii mele.
Azi, dincolo de orice altceva, sunt mai liber și mai degajat. Nu mai am de trimis pachete cu tablouri, nici de mers în oraș sa plătesc facturi. Pâine fără gluten mi-am luat, 8 bucăți, așadar câteva zile stau liniștit.
Ma bucur că nu am de făcut expoziții, că am avut puterea sa refuz, și chiar dacă nu refuzam tot nu făceam pentru că nu am cu ce. Nu pot păstra acasă mai mult de 10-12 lucrări. E bine, e rău, nu știu. Si apoi nici nu-mi mai plac vernisajele, mi se pare de-a dreptul caraghios că eu sa stau, îmbrăcat la patru ace, între două persoane care să spună despre mine chestii frumoase, de cele mai multe ori neadevărate. Laude. Minciuni împachetate în staniol. Sunt un pictor al singurătății și mă lupt pentru asta pana în pânzele albe. Apropo, trebuie să mai comand niste pânze de la Bacău, pânze mari, fiindcă vreau să trec la pictura mare, am văzut ca asa-i trendul. Pânză mare, pictor mare…
Noroc și zi pe masura sufletului dumneavoastră!
Autor: David Croitor
Jurnal de Bucovina 