Odată cu intrarea pe tărâmul vârstei a treia am observat că pe zi ce trece devin tot mai sărac în dorințe, mai zgârcit în aspirații și aproape indiferent la problemele generale ale lumii. Viața mea a început să se simplifice radical, nu mai am planuri pe termen lung și nici așteptări de la nimeni. Mi-au rămas doar lucrurile absolut necesare, esențiale aș putea zice, cele care-mi oferă un minimum de confort sufletesc. Acestea sunt următoarele, în această ordine:
1. O legătură mai strânsă cu Dumnezeu.
2. Armonia din familie, adică dintre mine și soția mea, copiii și nepoții având deja rostul lor și viața lor.
3. Să pot picta numai ceea ce simt fără niciun fel de îngrădire.
4. Să stau pe buturuga din fața casei, să mănânc prune brumării din prunul de lângă lemne și să fiu atent la șoaptele vântului de toamnă.
5. Să fiu atent la frunze, să le privesc cum cad ca niște semne ale trecerii, și să nu le strivesc sub pași.
6. Să-mi fac o sobă cu șparhat și rulă, în care să coc barabule, mere și sfeclă dulce, așa cum făcea bunica pe vremea când eram copil la Liteni.
7. Să-mi notez fiecare gând, indiferent că e noapte sau zi, apoi să-l scriu undeva și să-l pun la păstrare.
8. Să adun tot ceea ce voi nota, într-o carte.
9. Să nu uit că timpul trece ireversibil și să mă împac cu asta.
10. Să-mi amintesc în fiecare zi că după ce viața se va fi terminat, va veni o zi a judecății, iar acea zi va fi crucială în ceea ce privește viitorul meu ca ființă eternă.
P.S. Textul este mai vechi, însă ceea ce am notat atunci, rămâne valabil. Îl postez ca să-mi aduc aminte, mai ales în serile lungi care vor veni.
Între timp mi-am făcut soba. Cu celelalte sunt în lucru…
Autor: David Croitor
Jurnal de Bucovina 