…e şi ziua lu’ bărbosu’ ăsta!

Dacă astăzi ar fi doar Ziua României, aproape că ar fi o zi obişnuită. Dar e şi e şi ziua lu’ bărbosu’ ăsta, George cel Sauciuc-Cavaler de Spărturi. N-aş scrie despre el, dar nu i-am luat cadou şi mă simt cu musca pe căciulă. Aşa că până termin de făcut laptele cu gris pentru cea mică şi fasolea cu costiţă pentru mine, vă aduc la cunoştinţă personajul…

George uneori pare de pe altă planetă. Atât la propriu cât şi la figurat. Nu poţi zice nici că-i extraterestru, dar nici chiar om. E ceva care a coborât din cer şi s-a întrupat într-o fiinţă mai sociabilă ca mine, mult mai rezistentă ca mine la băutură, palpabilă, dar care totuşi nu poţi fi sigur că există.

De fapt, cred că asta e şi cea mai mare spaimă a lui George: că-l va uita lumea. Că va zice că nu a existat. Zic asta pentru că aceasta e şi spaima mea. De asta eu scriu aşa mult iar el este prezent atât de mult la evenimente căruia el le spune culturale. Unele sunt! (….rog a se sesiza diplomaţia discursului!)

Defectul lui cel mai mare: lenea.

Calitatea lui cea mai mare: smerenia.

Daaaa….stiu că o să râdeţi, dar credeţi-mă, îşi cunoaşte locul în lume. Iar smerenia asta înseamnă: să îţi ştii locul în lume. Să nu te crezi nici mai mult, dar nici mai puţin decât eşti.

De ce îl invidiez….pt că este un om mai bun ca mine. El nu-i conştient de bunătatea sa, iar asta îl face şi mai special. Şi nu este bun pentru că umple lumea cu fapte bune. Din părţi fapte bune! E bun pentru că este drept şi cinstit cu el însuşi. Nu face nimic din ipocrizie.

Încă mă amuz de conflictul lui cu Dumnezeu, pe care încă nu ştiu dacă îl urăşte sau îl dispreţuieşte. Noroc că pe Dumnezeu îl doare drept în 14 de ura sau dispreţul lui George şi-l alintă ca pe nimeni altul. Bine, el nici de asta nu este conştient, dar spuneam mai sus că nu e chiar de pe această planetă. Da aia lui i se şi iartă „păcatele” altfel decât muritorilor de rând.

Şi zic asta pentru că deseori, în discuţiile cu el, văd că are aceleaşi concepte, aceleaşi credinţe, aceleaşi trăiri ca părinţii din Filocalii. Râd atunci în hohote în sinea mea despre cât e el de „ateu”, dar nu las să se vadă asta. Poate doar ochii să mă trădeze. Doar rareori îl tulbur zicându-i că „exact aşa a zis şi sfântul cutare”. Bine, el tot n-o să le citească (Filocaliile) pentru că sunt cărţi religioase şi se teme că-l vor arde dacă le ia în mână. Dar dacă cumva o va face, va afla mai multe despre sine decât citind mama literaturii SF.

Culmea e că mi-ar părea un pic rău să o facă. Să citească Filocaliile….Ar fi plictisitor ca om dacă şi-ar găsi liniştea. Aşa că, Distinse Cavaler de Spărturi, mai luptă cu demonii tăi. Bagă-i în aia a mă-sii când îi prinzi, sau arată-le mătărânga când te încolţesc, ca să vadă c-o ai mai mare ca dânşii…Arată-le că eşti huţul adevărat şi că nu te fac pe tine nişte arătări de gânduri….Că dacă rămâi cinstit cu tine însuţi, nimic rău nu o să ţi se întâmple. Nici în viaţa asta…nici în cea viitoare. La mulţi ani!

PS: nu trece în seara asta pe la mine că trebuie să spăl fata. Acuma termin mâncarea, mai trebuie să spăl vasele, plus că i-am promis că mă uit cu ea la un film….te pup! Bem altă dată!

de Dragoş Huţuleac

….cei doi crai…

Un gând

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s