David Croitor: Dorința

Adeseori, mai ales la sfârșitul săptămânii, în serile lungi de iarnă, atunci când și timpul în trecerea lui pare că-și îngăduie și el un răgaz, stau și mă gândesc la faptul că dacă Dumnezeu nu ar exista, viața mea nu ar avea niciun sens, niciun rost. Gândul acesta nu-i nou, e de când mă știu. La fel gândeam și în tinerețe, la fel gândesc și acum, doar că acum pun altfel problema. În tinerețe îi ceream lui Dumnezeu diverse lucruri, succes la examene, puțină iubire din partea oamenilor, și cam atât. A, îi mai ceream și niște bani, fiindcă niciodată nu aveam. Și mi-a dat, odată am găsit 100 de lei pe asfalt, într-un loc pe unde treceau zeci de oameni. Era zi, lumină, oameni călcau peste sută și n-o vedeau. Eu am văzut-o, am luat-o, am băgat-o rapid în buzunar, am ridicat ochii în sus și am spus în gând: mulțam Doamne! Vorbeam cu Dumnezeu așa cum aș vorbi cu un prieten, fără să abuzez de bunătatea și statura Lui, fiindcă, deși eram un prăpădit, îmi știam lungul nasului. Îl simțeam pe Dumnezeu ca fiindu-mi prietenul care la nevoie trebuie să mă ajute. Așa consideram eu atunci. Nu știu dacă era o atitudine potrivită, dar asta era. Oricum, Dumnezeu îmi trecea multe cu vederea, nu-mi spunea însă, avea un mod aparte de a mă face să înțeleg singur niște lucruri…
Dar anii s-au scurs, vremea a trecut, tinerețea a rămas în urmă, topindu-se în negura timpului, și iată-mă acum, poate nu bătrân, dar oricum mai experimentat și mai călit. Am trecut și încă trec prin multe, lucruri pe care nu le-am putut și nici nu le pot spune, considerându-le pietre de încercare și rotunjire a caracterului meu până la șlefuirea strălucitoare pe care o vrea Dumnezeu. Mă iubește, știu asta, o simt. Și mă doare. Mă doare trupul care este al pământului, dar mi-e vesel sufletul.
Ce-mi doresc astăzi? Nimic, mi-a dat totul, ba încă prea mult. Și totuși ceva aș vrea, din toată ființa aș vrea. Aș vrea să stau lângă El, umăr lângă umăr, chiar aici pe acest pământ încărcat de suferință și întuneric. Nu-mi mai trebuie nimic, vreau doar să stau cu El, și asta îmi va fi de ajuns. Nu vreau ceva, vreau pe Cineva. Cineva cu care să plâng, Cineva cu care să râd, Cineva cu care să sufăr, Cineva cu care să împart această neasemuită bucurie de a nu fi singur și de a avea o nădejde vie…
Îți mulțumesc, Doamne! Te simt aici, acum!

Autor: David Croitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s