Luminiţa Aldea: România disperării

Am o vecină pitică, cu handicap grav al coloanei vertebrale, dependentă de aparat de oxigen. Are vreo 35 de kilograme, e scheletică, măruntă. Te uiți la ea și te miri că viața încă o locuiește și te întrebi cum poate sta un suflet într-un trup atât de mic! M-a sunat ieri disperată să o ajut cu lumina. Nu înțelegeam ce vrea. I-am spus că merg la ea să vorbim și am fugit repede.
Am găsit-o vânătă de grijă. Se îneca când vorbea, atunci când își dezlipea de nas firele ce o hrăneau cu oxigen și o țineau în viață.

  • Ce s-a întâmplat, tanti Victoria? o întreb. Vorbiți calm! Nu vă agitați…, o rog, fiindu-mi frică să nu îi fie rău în fața mea.
  • Dacă îmi taie curentul mor…, șoptește și ochii mari pe o față vineție i se umplu de lacrimi.
  • Ați plătit factura la zi!? Nu aveți restanțe?! întreb speriată, dar cu blândețe și milă.
  • Am plătit, șoptește și respiră adânc. Nu am restanțe, zice și iar respiră. Mi-a venit și cu 550 de kilowați și am plătit. Nu pot rămâne fără curent. Mor!!! Sunt legată de aparatul acesta!!
    O privesc cu groază și grijă. Fața îi este vineție. Ochii plini de lacrimi și din ei țipă frica și grija.
  • Deci ați plătit totul la zi!? Mereu vă vine factură atât de mare sau doar când e regularizare?
  • Rar. Doar când citesc contorul ei, îmi explică bătrâna, a cărei respirație mă sperie.
    Îi spun să se liniștească, să respire adânc și să îmi explice de ce îi este teamă că îi taie lumina.
    O nepoată de-a ei îmi explică:
  • De când am venit acasă nu o pot liniști! Face atac de panică că îi taie lumina. Am fost azi la E-ON la Suceava, dar e dezastru cu aglomerația. Nici nu m-am putut apropia de clădire să parchez mașina.
  • Nu am semnat contract că nu pot umbla pe drum de ani de zile!! Acum trebuie să pun o declarație și o cerere! Dacă îmi taie lumina ce mă fac!? șoptește bătrâna de-abia respirând.
  • Liniștiți-vă! Nu vă taie nimeni lumina, dacă facturile sunt plătite la zi, chiar dacă nu ați semnat contract, explic.
  • Sigur!? mă întreabă bătrâna privindu-mă cu neîncredere.
  • Sigur!!! răspund.
  • Ce bine că o liniștiți dvs, că pe mine nu mă crede! În dvs are încredere…, șoptește nepoata.
  • Nu vă taie nimeni curentul!!! spun ferm.
  • Și cu cererea aceea!? Și cu declarația pe propria răspundere cum fac?! Sunt cu handicap… Sunt dependentă de aparat de oxigen… Nu pot umbla pe drum… Dacă îmi taie curentul sau vine cu preț prea mare de nu îl pot plăti, ce mă fac?!
  • Fiți liniștită! Nu vă taie nimeni curentul orice ar fi!! Despre cerere și declarație încă nu știu, dar mă interesez și vin mâine și vă spun! O să încerc să le depun eu, dacă se poate on-line.
  • Nu poți să afli acum!? mă roagă bătrâna și ochii ei cerșesc ajutor, milă și ocrotire.
    Iau telefonul și sun o prietenă de la Suceava, ce lucrează la Protecția copilului și a persoanelor cu handicap. Îi explic care este problema și de ce am nevoie de ajutorul ei. Știe despre ce bătrână vorbesc, că am mai apelat la ajutorul ei și pentru alte probleme ale bătrânei, de-a lungul timpului. Prietena mea îmi spune că încă nu știe, că e la cumpărături în oraș, dar că se va interesa a doua zi la serviciu. Îmi cer scuze că am deranjat-o în timpul liber și închid. Liniștesc iar bătrâna și o asigur cu toată convingerea că nu îi va tăia nimeni curentul. Zâmbește în sfârșit. E prima dată când o face, de când am intrat în casă. Mă crede…
    Îi promit că aflu ce este cu cererea aceea și cu declarația pe propria răspundere și plec acasă. Înainte de a ieși pe ușă bătrâna îmi șoptește că vrea să îmi dea ceva. Am ridicat ferm mâna în aer și am spus nu!
    Toată seara mi-am petrecut-o căutând date pe internet, dar nu am reușit să mă lămuresc și să pot ajuta bătrânica mea…
    Vine Crăciunul. La unii oameni nu ajung colindele și nici bucuria. Le este frică să nu rămână fără oxigen, dacă le taie curentul.
    PS. Bătrânică mea are pensie de handicap, dar fără drept de însoțitor. Vrea cineva să se implice; poate primăria sau asistentul social; ca ea să obțină pensie de handicap cu însoțitor, dacă are dreptul legal?!

Autor: Luminiţa Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s