Poate că și pentru alții e așijderea.
Păstrez în „casa de sus” a sufletului, ca pe o icoană acoperită cu ștergar alb cu alesături, bucuria cuminte și înaltă a zilelor de dinainte de Crăciun, în care ne intra icoana Nașterii în casă.
Era, la noi, ca și la mai toate casele din sat, încă din zori freamăt mare. Și grijă mare, să fie și sufletele, și casa toată, și bătătura bine primenite. Erau zile de post. Un post în care se așeza între noi câte o bucată mare de cer și-n suflete arhanghelii băteau voioși din palme când ne primeam Împărtășirea. Pe masa așezată către răsărit, și da!, cu fața spre icoană, colac de grâu curat, curat și frumos, ca fața lui Hristos și „scutecelul Domnului”, dulce și aromat, în miere și nuci îmbăiat.
Spunea buna mea, Cerul odihneasc-o în pacea Lui!, că la fiecare poartă veghează un înger dintre cei care i-au cântat și Pruncului Sfânt la Betleem, și că purtătorul de flori de măr nu ne trece pragul decât odată cu părintele care venea s-aducă vestea minunată în fiecare casă. Și așteptam, așteptam ceasuri întregi, până când auzeam pași de Fiu de Dumnezeu prin zăpada inimii.
Credeam, și mi-e și-acum de nezdruncinat credința, că-n zile ca acestea ne intră Însuși Bunul în casă. Vine în micul altar al fiecărei case, să așeze între noi Betleem. E Pruncul înfășat în neputințele lumii, Ce tuturor pare-a ne spune: „Nu te teme! Eu nu mă tem.”
Oameni buni, pornit-au către noi Icoanele Cerului ce se preface țărână, ca nu cumva să doară și mai mult pământul acesta, pe care ne înverșunăm să-l dovedim ne-ncăpător, și searbăd, și de iubirea care toate-toate le poate orfan. Să le-așezăm înainte pâine frământată din grâul curat al iubirii de Dumnezeu și de semeni, aurul rugăciunii care tămăduiește și iartă, smirna credinței ce se dovedește cu fiecare faptă și tămâia dreptății ce nu rămâne nerăsplătită vreodată.
Pace în suflete și între oameni pace! Putem. Încă mai putem. Să devenim Betleem!
Autor: Daniela Ceredeev
Jurnal de Bucovina 