Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos. Să-și strălucească sufletul. Acela cred că e chemat să fie botezat în Frumos. Și-apoi, va deveni și chipul luminos.
Să fi înțeles eu pe dos?
Că l-a plămădit cu blândețe și cuvinte ce hrănesc și nu dintre ele ce-nlăcrimează și lovesc. Pentru că, nu-i așa?, sufletul se hrănește cu cuvinte așa cum se hrănește cerul cu nori sau pământul cu ploaie. Parcă-i și văd degetele frământând în curata plămadă.
Cuvinte ce sabia-ndoaie?
Și i-a mai strecurat Bunul, în toate sertarele inimii, pulberea vindecătoare a îngăduinței și-a iertării și-a (ne)uitării, să nu rătăcească, de-ar vrea, cărarea de-ntors către Casă. Să-l poată privi pe cel de lângă el în ochi, ca și cum ar privi în ochii Creatorului său.
Te văd aievea, copil de Dumnezeu!
Mă cheamă adesea pe nume chiar Cerul. De unde știu? Glasu-i e blând, cuvintele-s ler, nimic nu mai cer. Și-i liniște în pașii Lui ce străbat sufletul ca pe-o ogradă. Fără de garduri ogradă! Și curată. Să-ți meargă Fiu de Dumnezeu prin suflet, desculț!
Rămână-ne pe-aproape și măsoare-ne Hristos și-n anul ce vine timpul frumos!
Autor: Daniela Ceredeev
Jurnal de Bucovina 