Știu,o să spuneți că a trecut cam de multișor timpul de urat ! Dar eu sunt de la Mihăiești si acolo este un alt obicei.Mos Ion, unchiul meu îmi spunea că mai demult se mergea cu uratul toată luna ianuarie, până la ,, Grigore Vasile si Ioan ”. Doar ca atunci trebuia să duci si băutura si prăjiturile !
Am mers si eu odată cu plugușorul așa mai târziu, împreună cu mai mulți colegi de clasă si am urat pe la Mihăești, pe la Rotopanesti… Terminasem clasa a 8-a si …poate de la prăjituri,poate de la altceva,dar prinsesem curaj să mergem si la Brădățel. Si a apărut în calea noastră,atunci,casa domnului profesor Vasile Aioanei. Mai timizi,cu ochii la poarta, pregătiți să ne facem nevăzuți,am făcut o urătură frumoasă încât am reușit să-l impresionam pe domnul profesor ! Ne-a servit cu prăjituri,iar printre păhărelele de țuică de prune, ne-a sugerat,văzând că ducem lipsa de clienți,că ar trebui sa mergem să-l uram si pe prietenul lui. ,, S-ar bucura foarte mult daca ati merge si la el ”
De la prăjituri,de la prune,de la îndemnul domnului profesor am prins curaj. Mergeam la sigur doar !
Ieșind pe poartă,nu am putut sa nu observ bucuria din ochii dumnealui văzând că ne îndreptăm spre domnul profesor Viorel Maxim ! Avea si de ce sa zâmbească,tocmai făcuse 1-0 ! Noi,pe drum,ne dădeam coate ai ne spuneam ,, E de treabă domnul profesor ! Ai văzut ? Era în stare să deseneze pe hârtie unde stă domnul Maxim !”
Odată ajunși la țintă,am intrat ca la noi acasă ! Mai greu a fost sa nimerim fereastra la care trebuia să ținem urătura ! Norocul nostru a fost că eram peste treizeci si astfel ocupasem toată curtea !
Domnul Maxim fost si mai entuziasmat ! Obișnuit cu elevii dumnealui care probabil nu erau prea vorbăreți atunci când erau ascultați si având sa ne pună câteva întrebări ne-a invitat in casă ! Țuică, prăjituri si …. întrebarea ,,De unde sunteți voi ? Că la noi la Brădățel nu există obiceiul acesta ! „De la Mihăiești ! Si la dumneavoastră am venit pentru că ne-a trimis domnul profesor Aioanei ! A fost incantat de răspunsul nostru. Atât de mult încât a strigat-o pe doamna profesoară si a spus, râzând, atât : ,,Vasile !”
Era cald si bine si am mai fi stat dar …iarna grea, omătul mare….
Si da , el,omătul scrâșnea sub tălpi,cum doar la trei noaptea putea sa scrâșnească …
Iar noi,noi ne grăbeam sa ajungem acasă si să creștem mari !
La mulți ani !
Autor: Petru Stelian Vasiliu
Jurnal de Bucovina 