PNŢ Maniu-Mihalache are organizaţie locală în Suceava

Pe data de 8 Ianuarie 2023, la Suceava, a fost Sfințit și deschis sediul organizației locale PNȚ Maniu-Mihalache.
După ceremonia de sfințire a sediului, susținută de preotul Ioan Viorel Vârlan, și cuvântul de deschidere a domnilor Petre Dulgheru și Ion Șiman, am subliniat următoarele:
În urmă cu 150 de ani, la Bădăcin, se năștea marele patriot român Iuliu Maniu. Marcând ziua de naștere a marelui înaintaș, Partidul Național Țărănist Maniu-Mihalache lansează Apelul său către autoritățile române, solicitând proclamarea oficială a anului 2023 – “Anul Iuliu Maniu”.
Rămas fidel destoinic principiilor fundamentale, pe care nu le-a abandonat nici în ghearele morții, în temnița din Sighetul Marmației, Iuliu Maniu este un model de slujire incontestabilă a interesului național de care clasă politică românească are nevoie pentru a depăși criza morală actuală.
„Timpurile de înălțare”, după cum le numea Iuliu Maniu, au sosit pentru noi țoți cei responsabili să cinstim memoria înaintașilor noștri și să păstrăm istoria scrisă cu sângele eroilor noștri.
„Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu, că ne este dat, nouă, celor din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. În aceste momente ne vom purta vrednic de timpurile pe care le trăim. Vrednicia naţională se judecă după înţelepciunea, cuminţenia şi înălţarea sufletească cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră.” – am citat un fragment din discursul rostit de Iuliu Maniu, în Sala Unirii, pentru a ne permite să pătrundem în adevărurile rostite de ilustrul nostru înaintaș, la 1 Decembrie 1918.
Membrii Partidului Național Țărănist Maniu-Mihalache își propun nu doar să promoveze pe toate căile modelul de gândire, onestitate și dăruire a marelui nostru înaintaș, ci și să-l însușească, urmându-i exemplu.
Apelul nostru este lansat astăzi în locuri simbolice ale Țării, amintind că anul dedicat personalității lui Iuliu Maniu reprezintă o responsabilitate demnă și morală, care ne revine fiecăruia dintre noi. Amintirea eroilor noștri nu trebuie închisă doar în muzee sau manuale de istorie, ele trebuie promovate pentru ca fapele lor demne să nu se piardă în negura timpurilor.
Am venit aici, la vechea cetate de scaun a Moldovei, pentru a participa la deschiderea unui nou sediu al Partidului Național Țărănist Maniu-Mihalache, prilej cu care vă mulțumesc și vă asigur de susținerea mea în demersurile și realizările pe care organizația dumneavoastră le întreprinde.
Am adus cu noi și câteva daruri simbolice: Harta României Mari, planșeta cu muzicienii și compozitorii români, apărute la Eurodidactica, dicționarul scriitorilor români de pretutindeni, autori academicianul Mihai Cimpoi și scriitorul Traian Vasilcău, volumul “ Războiul monumentelor, din seria monumentelor Basarabiei furate de Iulian Rusanovschi, „Dicționarul Savanții Lumii cred în Dumnezeu” și Broșura “ Basarabia” autor Liviu Petrina, veteran național țărănist cu mențiunea că aceste daruri reprezintă linii directoare în activitatea Partidului Național Țărănist Maniu-Mihalache.
Într-un ceas bun, binecuvântat!

Sursa: pagina de facebook a dnei Iulia Gorea Costin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s