Cătunul Cruhla, cred că este cea mai puțin cunoscută așezare a județului Suceava. Face parte din comuna Moldova-Sulița și număra aproximativ 25 de gospodării împrăștiate în munți, fiecare în câte-o poiană. Oamenii locului sunt puternici, cu privirea limpede și sufletul curat. N-ar rezista să locuiască în satele din vale. S-ar înăbuși. Majoritatea locuitorilor nu sunt … Continuă să citești Cruhla – un sat al poveștilor și al vieții tihnite
Categorie: Bucovina
Dorimedont (Dori) Popovici, un erou uitat al Bucovinei
După cum bine știm, la începutul secolului al XX-lea izbucneşte Primul Război Mondial. La sfârşitul războiului, Imperiul Habsburgic este înfrânt şi popoarele asuprite doresc să-şi câştige independenţa ducând la dezagregarea acestuia. Între cei care doreau să revină la patria mamă erau şi bucovinenii. Fruntaşi ai mişcării unioniste în Bucovina au fost Iancu Flondor, Sextil Puşcariu, … Continuă să citești Dorimedont (Dori) Popovici, un erou uitat al Bucovinei
Din poveștile huțulilor: Răzbunarea Ileancăi
În ziua aia, Ileanca se trezi cu un junghi în inimă. Repede gândul i-a fugit la bărbat, că era plecat de două zile peste deal, la Rădăuți, cu destui bani ca să cumpere doi cai, căruță și plug. Au tras 5 ani ca să strângă banii ăștia. În casă mai aveau bani să cumpere o … Continuă să citești Din poveștile huțulilor: Răzbunarea Ileancăi
Hai să trăim împreună!
Hai să luăm o pauză! Hai să trăim în prezent! Într-o zi, într-o singură zi a săptămânii să ne deconectăm de la televizor, internet, telefon, probleme timp de patru ore. Nu mai mult. Este de ajuns! Caută un loc în natură, i-ai cu tine pe cei dragi și bucură-te de dânșii. Privește-i, gândindu-te numai la … Continuă să citești Hai să trăim împreună!
Ultima săptămână de școală
Când eram mic, pe timpul asta, cam era ultima săptămână de școală. Vacanța se simțea de c-o vineri înainte când aveam grijă să aducem un brad în clasă, să facem ora de matematică și apoi să împodobim pomul cu complicitatea celorlalți profesori care aveau exact la fel mult chef de ore ca și noi. Cântam … Continuă să citești Ultima săptămână de școală
Tuica fiarta si calitatile ei terapeutice
Din cele mai vechi timpuri, taranii s-au tratat cu tuica fiarta. Aceasta are proprietati de tratare, ameliorare si prevenire a unor boli. Vaporii calzi de alcool etilic produc o dilatare a vaselor capilare din plamani, permitand o mai buna oxigenare a sangelui. In acest fel se usureaza intrarea oxigenului in sange si eliminarea dioxidului de carbon. … Continuă să citești Tuica fiarta si calitatile ei terapeutice
Biserica Domnițelor și tainele ei
Biserica despre care vorbim astăzi fost zidită în anul 1643, fiind ctitorită de către domnitorul Vasile Lupu (1632-1653), ca paraclis al curții domnești. Deasupra ușii de la intrare a fost așezată o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, Io Vasile Voievod, Domn … Continuă să citești Biserica Domnițelor și tainele ei
Multiplele forme ale iubirii
Cunosc un tip care stă în SUA de 35 de ani și de 25, de când i-a murit tatăl, vine în fiecare vară 3 săptămâni acasă ca să-și ajute mama să strângă fânul și să-i crape lemnele pentru iarnă. Aceasta e o formă a iubirii. Cunosc un individ care muncește în Anglia de la 8 … Continuă să citești Multiplele forme ale iubirii
Cum m-a învățat moș Gavril ce este democrația?!?
Moș Gavril a renunțat la vacă pe la 82 de ani. A trăit fără ea încă 16 ani, timp în care n-a existat zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu ofteze după văcuța lui. „Că bun lapte și gras mai dădea!”. Ofta după vaca Florica mai ceva ca după prima nevastă, care a murit … Continuă să citești Cum m-a învățat moș Gavril ce este democrația?!?
Ilișești -sau acasă la Simion Florea Marian
Ilișești este satul de reședință al comunei cu același nume. Din punct de vedere administrativ comuna se află situată în centrul treimii estice a județului Suceava, luând ființă în urma referendumului din 2004, când din comuna Ciprian Porumbescu s-au format trei comune distincte: Ilișești, Bălăceana și Ciprian Porumbescu. Suprafața totală a comunei are 3.306 ha, … Continuă să citești Ilișești -sau acasă la Simion Florea Marian
