Viețile sfinților: 5 Ianurie (Mc. Teona, Sf. Sinclitichia, Grigorie cel din Acrita, părintele Fostirie)

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona. Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins … Continuă să citești Viețile sfinților: 5 Ianurie (Mc. Teona, Sf. Sinclitichia, Grigorie cel din Acrita, părintele Fostirie)

Viețile Sfinților: 4 ianurie (Pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr…)

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.Sfintii 70 de ApostoliAceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au … Continuă să citești Viețile Sfinților: 4 ianurie (Pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr…)

Viețile Sfinților: 3 Ianurie (Sfântul Prooroc Maleahi, Sfântul Mucenic Gordie)

Sfântul Prooroc MaleahiSfântul proroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminţia lui Zabulon. A trăit cu patru sute de ani înainte de întruparea Domnului şi a profeţit în timpul lui Ezdra. Încă de tânăr, el a avut viaţa curată şi neprihănită şi a prorocit despre venirea Domnului, despre … Continuă să citești Viețile Sfinților: 3 Ianurie (Sfântul Prooroc Maleahi, Sfântul Mucenic Gordie)

Icoana Sfântului Efrem a izvorât mir la Mănăstirea Rarău (marturisire)

Dintre toți sfinții, aceștia mai noi ( moaștele Sfântului Efrem au fost descoperite acum vreo șase decenii) se spune că sunt grabnic mijlocitori și foarte râvnitori în ai ajuta pe oameni. Parcă au, așa, un fel de elan al tinereții! De aceea este bine să avem o iconiță a sfântului respectiv acasă și să îi … Continuă să citești Icoana Sfântului Efrem a izvorât mir la Mănăstirea Rarău (marturisire)

Traditii si Obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua Crucii este denumirea popularã a sãrbãtorii ortodoxe “Înãltarea Sfintei Cruci”. În aceastã zi se considerã cã pãmântul, deschis pentru plante, reptile si insecte la Alexii (17 martie), se închide, cele douã sãrbãtori marcând, în Calendarul Popular, douã anotimpuri: vara si iarna. Ziua Crucii este data ce vesteste sfârsitul verii si începutul toamnei. Principalele obiceiuri … Continuă să citești Traditii si Obiceiuri de Ziua Crucii

Preot Lungu Ioan Alexandru: „Fără prunci n-am înțelege dragostea de Tata a Lui Dumnezeu.”

Bucurați-vă seara când în casa este gălăgie și nu va puteți odihni de râsetele pruncilor vostri, nu-i mai apostrofati ca nu adorm liniștiți și nici atât de repede ca voi, într-o zi liniștea o sa va para înspăimântătoare. Bucurați-vă când dimineața găsiți o jumătate de tub de pasta de dinți risipita în ghiuveta, într-o zi … Continuă să citești Preot Lungu Ioan Alexandru: „Fără prunci n-am înțelege dragostea de Tata a Lui Dumnezeu.”

Horațiu Mălăele: „Cred că a măsura viața unui om în ore, zile și ani este o stupiditate”

Cred că a măsura viața unui om în ore, zile și ani este o stupiditate contabilă născută de umanitate întru-un moment de aflare-n treabă, generat de o prelungă și urâta plictiseală.Jocurile fiind făcute, iată că și imbecilul și înțeleptul, și bătrânul și tânărul, trântesc anual câte un chiolhan pantagruelic, să afle vecinătatea că ei sunt … Continuă să citești Horațiu Mălăele: „Cred că a măsura viața unui om în ore, zile și ani este o stupiditate”

Nu fugiţi de necazuri şi nici nu le căutaţi şi nici nu treceţi peste ele

Cum poţi să fii plin de Dumnezeu și plin de bucurie? Dacă eşti plin de Dumnezeu, eşti plin de bucurie. Şi numai dacă zici „Doamne!” cu toată prezenţa fiinţei tale, eşti plin de bucurie, pentru că numele „Doamne” este aducător de bucurie. Numai că mulţi dintre noi, multă vreme, nu ştim ce este bucuria. Bucuria … Continuă să citești Nu fugiţi de necazuri şi nici nu le căutaţi şi nici nu treceţi peste ele

Cum țineau străbunii noștri Postul Adormirii Maicii Domnului?

Postul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Cunoscut în popor și sub numele „Postul Sântmăriei” sau „Postul Sfintei Marii”, el va începe în acest an Duminică, 1 august 2021 şi se va încheia peste două săptămâni, în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii … Continuă să citești Cum țineau străbunii noștri Postul Adormirii Maicii Domnului?

Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”

Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă! Nu le pot pune mâinile la urechi de fiecare dată când o persoană din jurul nostru își batjocorește aproapele, fie soția, fie copilul. Nu am să pot să le acopăr ochii din fața tuturor relelor care se petrec zilnic în acestă lume, ar însemna să … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”