A fost Gasca Zurli la Suceava

Ieri am fost cu Miruna la spectacolul celor de la Gasca Zurli . Am apreciat organizarea, calitatea spectacolului, profesionalismul de care au dat dovada. Fata de alte "entitati" care au organizat spectacole pentru copii la Casa de Cultura Suceava, ei au fost la inaltime. Au oferit din partea casei o carticica cu Zebra Tony, o … Continuă să citești A fost Gasca Zurli la Suceava

Concurs de schi organizat de Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

Elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, iubitori de sporturi de iarnă, au profitat de o ultimă întâlnire cu zăpada din acest sezon și au urcat pe schiuri, pentru a-și arăta priceperea, în cadrul unei competiții sportive. Concursul, organizat de către locotenentul Relu Ifrim, cu sprijinul domnului Constantin Cosmaciuc, administratorul pârtiei de schi Bucovina, căruia … Continuă să citești Concurs de schi organizat de Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

Dan Șarpe: Sucevenii merită o galerie de artă!

Municipiul Suceava nu are o galerie de artă demnă de un municipiu european din secolul XXI. Ceea ce există momentan în Centrul Sucevei este o locație insalubră, micuță, prost luminată, care seamănă cu o umilință perpetuă îndreptată către artă și artiștii sucevenii. Lângă Galeria de Artă "Ion Irimescu" din municipiul Suceava se află un sediu … Continuă să citești Dan Șarpe: Sucevenii merită o galerie de artă!

Ioan Stan: „PSD nu poate fi făcut responsabil pentru blocarea plăților sau pierderea unor sume din fondurile PNRR”

Deşi unii liberali încearcă să dea vina pe noi, PSD nu poate fi făcut responsabil pentru blocarea plăților sau pierderea unor sume din fondurile PNRR. Ceea ce fac dumnealor este o tentativă demagogică de a focusa atenţia alegătorilor în altă parte şi nu în ograda lor, unde problemele de la două ministere conduse de ei … Continuă să citești Ioan Stan: „PSD nu poate fi făcut responsabil pentru blocarea plăților sau pierderea unor sume din fondurile PNRR”

Dragoş Huţuleac: „Acest articol este despre femeile adevărate, nu despre cele închipuite….”

Pentru mine, mama este prima voce a conştiinţei mele. Zic asta pentru că, de fiecare dată când vreau să fac ceva rău, îmi apare gândul acesta: „Da’ oare ce-o să zică mama dacă fac asta?”.  Şi nu e vorba de frică. Nicidecum. E vorba de ruşine. Deoarece ştiu că fapta mea o va întrista. Şi … Continuă să citești Dragoş Huţuleac: „Acest articol este despre femeile adevărate, nu despre cele închipuite….”

Ieromonahul Petroniu Tănase: MAMA

În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu multă evlavie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu ştia carte, avea socotelile ei şi ştia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi. Milostenia îi era grija de căpetenie. Pe străini îi chema de pe … Continuă să citești Ieromonahul Petroniu Tănase: MAMA

Senatorul Ioan Stan: Autorii moțiunii la adresa ministrului Muncii au greșit adresantul

Autorii moțiunii la adresa ministrului Muncii (USR, respectiv Forţa Dreptei), referitoare la pensiile speciale au greșit adresantul!În primul rând, Ministerul Muncii nu gestionează pensii speciale, ci doar pensii din sistemul de contributivitate. De aceea, obiecțiile din moțiune ar fi trebuit adresate ministerelor care gestionează pensiile speciale: MAI, MAE, respectiv MJ. În al doilea rând, considerăm … Continuă să citești Senatorul Ioan Stan: Autorii moțiunii la adresa ministrului Muncii au greșit adresantul

Dan Șarpe: La Dornești vom avea bază NATO?

Încă din luna decembrie 2022 se zvonea, prin județul Suceava, că austriecii de la Holtz au vândut domeniile din Dornești, rampele de încărcare-descărcare lemn, tocmai celor de la …..NATO, pe motiv că acele construcții se potrivesc de minune cu ceea ce are nevoie și armata americană, semn, vorba omului de rând, ”că totul a fost … Continuă să citești Dan Șarpe: La Dornești vom avea bază NATO?

Alexandru Lungu: „La 8 km de Fălticeni se află un părinte din alte timpuri”

Când nu vom mai avea duhovnici cu viață sfântă, vom alerga grăbiți la mormântul lor și ne vom ruga. La 8 km de Fălticeni se află un părinte din alte timpuri. Este chipul preotului din tratatele de preoție ale lui Ioan Gura de Aur. Este blând și smerit cu inima , găsind mereu vorbele cele … Continuă să citești Alexandru Lungu: „La 8 km de Fălticeni se află un părinte din alte timpuri”

Casian Balabasciuc: GREIERII DE LA GREAȚCA

Să nu-și închipuie cineva că voi mânca vreodată făină de greieri! Și asta nu ca să fac în ciudă bătrânei și tot mai surprinzătoarei Europe care comandă și recomandă insistent consumul. Pentru mine menirea și locul greierilor este de a cânta suav în fânețele și prin miriștile copilăriei mele, așa cum au cântat mereu în … Continuă să citești Casian Balabasciuc: GREIERII DE LA GREAȚCA