Cum sunt visele într-o garsonieră de 12 m pătrați din Burdujeni (și nu numai)?!?

Visele într-o garsonieră de 12 m pătrați vor mirosi tot timpul a mâncare gătită. Simplă, fară pretenții, cu gust. Asta pentru că în 12 m pătrați iți ajunge mereu timpul pentru a găti și a lua masa împreună. Nu ai unde să fugi, nu ai unde te ascunde, nu te poți scuza ipocrit. De aceea, … Continuă să citești Cum sunt visele într-o garsonieră de 12 m pătrați din Burdujeni (și nu numai)?!?

O Sâmbătă la Botești

Când eram mic, prima treabă a zilei era mulsul vacii. De fapt întâi îi dădeai să mânânce, râneai, apoi o mulgeai și îi dădeai apă. Acum, primul lucru pe care îl faci după ce te trezești este să bei cafeaua. Dar asta numai pentru că pe valea noastră nu este semnal bun la telefon, altfel … Continuă să citești O Sâmbătă la Botești

Dacă aș fi pădure

Dacă aș fi Pădure, aș fi veșnic în doliu, ca o mamă ce și-a pierdut copiii în război. Aș cunoaște deznădejdea de a nu mă putea proteja de hoardele cotropitoare de oameni, care îmi împuținează viața clipă de clipă, zi de zi, ca o molimă închinată morții, ca un cancer fără leac. Aș plânge cu … Continuă să citești Dacă aș fi pădure

Despre țuica noastră, cea de toate zilele

Mi-e poftă de rachiu de pere! După un pahar de țuică din pere popești, îți miroase gura a sărbătoare 12 zile. Câte o zi pentru fiecare apostol. Dacă țuica e rece, pereții paharului se aburesc dulce, ca respirația unei neveste tinere, musai de la țară, ce nu și-a ostoit încă dorul de bărbatul ei. Țuica de … Continuă să citești Despre țuica noastră, cea de toate zilele

Despre familie,lume, viață și moarte cu moș Ilie Hasna din Straja

L-am cunoscut pe batrânul Ilie Hasna acum 2 ani, prin intermediul nepotului său Alexandru. Tot atunci a apărut și textul de mai jos în săptămânalul local Suceava Live. Și pentru că atunci a avut un pic de succes, mi-am zis că nu strică să apară și în Jurnal de Bucovina, mai cu seamă ca bătrânii … Continuă să citești Despre familie,lume, viață și moarte cu moș Ilie Hasna din Straja

Un haiduc bucovinean: Darie Pomohaci

Pe vremea când Bucovina făcea partea din Imperiul Austro – Ungar, în zona Putnei a existat un haiduc pe nume Darie Pomohaci. Legenda spune că acesta vroia să strângă bani pentru a-şi face armată cu care să elibereze Bucovina de sub străpânirea habsburgică. Haiducul Pomohaci chiar ar fi ascunsă o mică avere la baza unor … Continuă să citești Un haiduc bucovinean: Darie Pomohaci

Iadul din noi

De fiecare dată când întâlnesc pe stradă oameni îndrăgostiți, mă emoționez. Zâmbesc imediat ce trec de ei, ca nu cumva zâmbetul meu să-i stânjenească și întorc capul după dânșii ca să le surprind strângerea de mână, care la cei care se iubesc cu adevărat este însoțită tot timpul de o mângâiere sau un joc copilăresc … Continuă să citești Iadul din noi

Nu poti darui ce nu ai!

Nu poti darui ce nu ai! Nu poti da incredere, daca nu ai incredere in tine, nu poti oferi fericire, daca nu esti fericit, nu poti oferi speranta, daca nu ai sperante, nu poti darui iubire, daca in inima ta nu este iubire, nu poti ierta, fara ca in sufletul tau sa se gaseasca iertarea. … Continuă să citești Nu poti darui ce nu ai!

Un băiețel din Câmpulung Moldovenesc, bolnav de leucemie, are nevoie de ajutorul nostru nostru

Haideţi să mai facem o faptă bună! După cum am mai spus, binele nu înseamnă doar donare de bani, ci uneori înseamnă un mesaj de încurajare, o distribuire, o rugăciune pentru cel aflat în suferință….fiecare după puteri. Un copil de 10 ani din Câmpulung Moldovenesc, pe numele său Pricope Raul Adrian, a fost diagnosticat în … Continuă să citești Un băiețel din Câmpulung Moldovenesc, bolnav de leucemie, are nevoie de ajutorul nostru nostru

Părintele Irimescu, prin ochii altora și ai copilăriei

Astăzi, 6 august, este ziua de naștere a părintelui Petru Irimescu din Rădășeni. Îi cunosc puterea credinței din spusele persoanelor care au avut bucuria de a-l cunoaște. Fiecare dintre cei care mi-au vorbit despre dânsul, l-au comparat cu un sfânt în viață, cu un om prin care vorbește Duhul Sfânt și care Îl descoperă pe … Continuă să citești Părintele Irimescu, prin ochii altora și ai copilăriei