Hrihor al lui Jecalo

Abia împlinise patru ani şi mai avea doi fraţi mai mici când, într-o seară de iarnă friguroasă, în curte intră sanciul tras de boi, însoţit de câţiva oameni. Nu pricepea de ce nu mâna tata boii, aşa cum făcea întotdeauna, ci veniseră nişte străini. Îl doborâse un copac gros căruia omul se încumetase să-i curme … Continuă să citești Hrihor al lui Jecalo

Luminiţa Aldea: Cea mai dulce pâine cu poverlă

Eram elevă în clasa întâi la Mălini. Era primăvară ca acum și probabil Postul Paștelui și sâmbătă. Veneam cu toată clasa mea spre casă de la școală. În centrul satului, peste drum de magazin, era o casă micuță, care de-abia se vedea de după un gard mare, din lătunoaie late, puse orizontal. La poarta acelei … Continuă să citești Luminiţa Aldea: Cea mai dulce pâine cu poverlă

David Croitor: „Astăzi am împlinit 65 de ani”

La ce te gândești, mă întreabă prietenul Facebook? Mă gândesc că, iată, astăzi am împlinit 65 de ani. Da, bunul Dumnezeu a fost generos cu mine. Am primit bucurie și durere, ambele în proporții corecte, fiindcă asa e viața pe pământ, nu se poate una fără alta. N-aș fi știut ce-i bucuria dacă nu cunoșteam … Continuă să citești David Croitor: „Astăzi am împlinit 65 de ani”

Luminiţa Aldea: La noi e întotdeauna prea târziu…

De ani de zile aud povestindu-se întâmplări despre adolescenți, care se droghează. Șoșotesc oamenii chiar și la țară despre unul sau altul. În orașe e un fenomen.Repet: de ani de zile aud aceste povești și tot de ani de zile mă întreb de ce nu face nimic poliția!? Dacă eu am auzit povești, e imposibil … Continuă să citești Luminiţa Aldea: La noi e întotdeauna prea târziu…

Gheorghe Şoldan: „Am vizitat mina și am vorbit despre problemele de la salină. Și nu-s deloc puține.”

Știai că cea mai pură sare de pe piață e cea de la Cacica?Cu toate astea, Salina Cacica, singura din România care produce sare recristalizată, cu o puritate de 99,9%, merge de ani buni doar din voința și profesionalismul unor oameni extraordinari care lucrează acolo.Oameni care au salariul net puțin peste 2000 de lei lunar … Continuă să citești Gheorghe Şoldan: „Am vizitat mina și am vorbit despre problemele de la salină. Și nu-s deloc puține.”

Mirela Elena Adomnicăi a participat la Conferinţa Internaţională „Traficul ilicit de mărfuri în Sud-Estul Europei – provocări actuale”

74% dintre români consideră că tot mai mulți dintre noi vor fi tentați să cumpere produse de pe piața neagră, odată cu creșterea prețurilor, se arată într-un recent sondaj IRES.Majoritatea celor care au răspuns sunt de părere că va crește traficul cu lemn tăiat ilegal (85%) și țigări de contrabandă (81%).În condițiile în care suntem … Continuă să citești Mirela Elena Adomnicăi a participat la Conferinţa Internaţională „Traficul ilicit de mărfuri în Sud-Estul Europei – provocări actuale”

Foarte multe se pot întâmpla până la alegerile locale din 2024

Scena politică suceveană s-a animat puţin în urma anunţului făcut de fostul director al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu, de a candida din partea PSD la primăria oraşului. Domnia sa are o imagine foarte bună la nivelul întregului judeţ, nu doar în Suceava, ca să nu mai zicem că în … Continuă să citești Foarte multe se pot întâmpla până la alegerile locale din 2024

Luminiţa Aldea: „În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni”

În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni. Adult fiind, sufletul meu a început să trăiască cu nostalgia acelor ochi, ce vedeau doar frumusețea, și cu dorul unui miracol pierdut. În căutarea lui nici nu mai știu ce s-au schimbat mai mult. Ochii mei!? Lumea!? Oamenii!? Cum poate … Continuă să citești Luminiţa Aldea: „În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni”

Preotul Alexandru Lungu: „În urma analizelor pe care le-a efectuat săptămâna aceasta cancerul a dispărut”

Am o doamnă care participă la Taina Sfântului Maslu de câteva săptămâni. În prima Vineri după ce s-a încheiat slujba mi-a cerut câteva clipe să discutăm. Tocmai ce aflase despre un cancer depistat la sân. Viața ei era data peste cap iremediabil. Copii mici , un soț iubitor, o casă abia terminată și alte planuri … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „În urma analizelor pe care le-a efectuat săptămâna aceasta cancerul a dispărut”

Beni Atodiresei: „Cei de la CJ Suceava au tratat Spitalul nu ca un bun al tuturor ci ca o „vacă de muls” pentru ei și partid”

Ce reflectă, sintetic, conferința de presă a medicilor cardiologi - P.Turcoman și L.Blaga: Conducerea Spitalului Județean, cu girul CJ Suceava, minte și ăsta este un lucru foarte grav: medicii P.T și L.B au fost dispuși a semna fișa postului cu condiția de a li se explica unele formulări vagi și de a li se înapoia … Continuă să citești Beni Atodiresei: „Cei de la CJ Suceava au tratat Spitalul nu ca un bun al tuturor ci ca o „vacă de muls” pentru ei și partid”