Frumuseţile Bucovinei: Mănăstirea Râșca

Mănăstirea Râșca s-a încăpățânat să reziste vremii, aceasta fiind una dintre cele mai atacate, distruse și pustiite biserici din zona noastră. Întemeiată de domnitorul Bogdan I, purtând numele de Bogdănești, este distrusă din temelie de către tătari și turci între anii 1510 și 1538, nemaiputând fi reconstruită. Drept urmare, în anul 1542, domnitorul Petru Rareș … Continuă să citești Frumuseţile Bucovinei: Mănăstirea Râșca

Luminiţa Aldea: Cea mai dulce pâine cu poverlă

Eram elevă în clasa întâi la Mălini. Era primăvară ca acum și probabil Postul Paștelui și sâmbătă. Veneam cu toată clasa mea spre casă de la școală. În centrul satului, peste drum de magazin, era o casă micuță, care de-abia se vedea de după un gard mare, din lătunoaie late, puse orizontal. La poarta acelei … Continuă să citești Luminiţa Aldea: Cea mai dulce pâine cu poverlă

David Croitor: „Astăzi am împlinit 65 de ani”

La ce te gândești, mă întreabă prietenul Facebook? Mă gândesc că, iată, astăzi am împlinit 65 de ani. Da, bunul Dumnezeu a fost generos cu mine. Am primit bucurie și durere, ambele în proporții corecte, fiindcă asa e viața pe pământ, nu se poate una fără alta. N-aș fi știut ce-i bucuria dacă nu cunoșteam … Continuă să citești David Croitor: „Astăzi am împlinit 65 de ani”

Luminiţa Aldea: La noi e întotdeauna prea târziu…

De ani de zile aud povestindu-se întâmplări despre adolescenți, care se droghează. Șoșotesc oamenii chiar și la țară despre unul sau altul. În orașe e un fenomen.Repet: de ani de zile aud aceste povești și tot de ani de zile mă întreb de ce nu face nimic poliția!? Dacă eu am auzit povești, e imposibil … Continuă să citești Luminiţa Aldea: La noi e întotdeauna prea târziu…

Foarte multe se pot întâmpla până la alegerile locale din 2024

Scena politică suceveană s-a animat puţin în urma anunţului făcut de fostul director al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu, de a candida din partea PSD la primăria oraşului. Domnia sa are o imagine foarte bună la nivelul întregului judeţ, nu doar în Suceava, ca să nu mai zicem că în … Continuă să citești Foarte multe se pot întâmpla până la alegerile locale din 2024

Luminiţa Aldea: „În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni”

În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni. Adult fiind, sufletul meu a început să trăiască cu nostalgia acelor ochi, ce vedeau doar frumusețea, și cu dorul unui miracol pierdut. În căutarea lui nici nu mai știu ce s-au schimbat mai mult. Ochii mei!? Lumea!? Oamenii!? Cum poate … Continuă să citești Luminiţa Aldea: „În copilărie, când eram foarte mică, vedeam altfel viață, toți oamenii erau frumoși și buni”

Preotul Alexandru Lungu: „În urma analizelor pe care le-a efectuat săptămâna aceasta cancerul a dispărut”

Am o doamnă care participă la Taina Sfântului Maslu de câteva săptămâni. În prima Vineri după ce s-a încheiat slujba mi-a cerut câteva clipe să discutăm. Tocmai ce aflase despre un cancer depistat la sân. Viața ei era data peste cap iremediabil. Copii mici , un soț iubitor, o casă abia terminată și alte planuri … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „În urma analizelor pe care le-a efectuat săptămâna aceasta cancerul a dispărut”

Beni Atodiresei: „Cei de la CJ Suceava au tratat Spitalul nu ca un bun al tuturor ci ca o „vacă de muls” pentru ei și partid”

Ce reflectă, sintetic, conferința de presă a medicilor cardiologi - P.Turcoman și L.Blaga: Conducerea Spitalului Județean, cu girul CJ Suceava, minte și ăsta este un lucru foarte grav: medicii P.T și L.B au fost dispuși a semna fișa postului cu condiția de a li se explica unele formulări vagi și de a li se înapoia … Continuă să citești Beni Atodiresei: „Cei de la CJ Suceava au tratat Spitalul nu ca un bun al tuturor ci ca o „vacă de muls” pentru ei și partid”

Dragoş Huţuleac: „Erau niște mâncăruri atât de simple și atât de gustoase încât…”

Mă, și scoteau bătrânii noștri carnea din untură, o aruncau în tigaie, se topea grăsimea de pe ea si când începea să sfârâie, aruncau vreo 5-8 ouă bine bătute, cu sare și gata un fel de mâncare. Mai mergeau până în grădină, strângeau doi pumni de zmeură, puneau peste dânsa puțin zahăr, smântână și gata … Continuă să citești Dragoş Huţuleac: „Erau niște mâncăruri atât de simple și atât de gustoase încât…”

David Croitor: „Nu poți fi independent pe banii altuia!”

Pe la vârsta de cincisprezece ani am început să fiu frământat de un gând care nu-mi dădea pace deloc, și anume cum să fac să ajung mai repede la optsprezece ani ca să fiu independent. Așa auzisem eu pe la școală și nu numai, că de la „optâșpi” ani încolo, gata, s-a terminat cu traiul … Continuă să citești David Croitor: „Nu poți fi independent pe banii altuia!”