Alexandru Lungu: „Însă mai durerosă și de plâns este orbirea sufletească…”

A început sezonul nunților. Vinerea, sâmbăta și duminica creștinii se distrează până târziu în noapte, motiv pentru care prezența la liturghie are de suferit. La Sfânta Liturghie de mâine vom asculta textul evangheliei de la Ioan, cel cu minunea vindecării orbului din naștere. Nimc nu este mai dureros pe această lume ca nevederea. Să nu-ți … Continuă să citești Alexandru Lungu: „Însă mai durerosă și de plâns este orbirea sufletească…”

Apel al preotului Alexandru Lungu pentru ajutorarea unor familii nevoiașe

„De 3 ani am început această activitate de ajutorare a semenilor la o scară mai largă, nimic nu îmi aduce mai multă lumină în suflet ca zâmbetele minunate și curate ale copiilor. M-am lovit de prejudecăți la tot pasul, că cutare nu merită, sunt alții mai îndreptățiți și altele ca acestea. I-am ajutat după putere … Continuă să citești Apel al preotului Alexandru Lungu pentru ajutorarea unor familii nevoiașe

Preotul Alexandru Lungu: „Firesc ar fi să scoatem înainte de orice soția și copiii, sufletul și veșnicia noastră”

Am tot urmărit zilele acestea direcția creștinilor. Nu ne mai trezește nimic conștiințele, nici boala, nici războiul, până la urmă fiecare zi în plus este un mister. A început postul cel Mare, slujbe, spovedanie, program liturgic extrem de variat și oportunitate de a schimba cu adevărat ceva în interiorul nostru. Frica unui război care ar … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „Firesc ar fi să scoatem înainte de orice soția și copiii, sufletul și veșnicia noastră”

Preot Alexandru Lungu: „Mă gândesc cum ar fi să schimbăm optica, în fiecare zi de azi înainte, peste tot să ne mândrim cu faptul că suntem români”

Este încă devreme și deja în online curg valuri cu mesaje pline de patriotism, fotografii în port național, oameni fericiți și mândrii că sunt români. Astăzi pandemia se va opri și la TV, vom vedea reportaje pline de entuziasm, vor fi prezentați români harnici și jertfitori pentru țară, se va arăta de fapt România frumoasă, … Continuă să citești Preot Alexandru Lungu: „Mă gândesc cum ar fi să schimbăm optica, în fiecare zi de azi înainte, peste tot să ne mândrim cu faptul că suntem români”

Preotul Alexandru Lungu despre Halloween vs. Pomenirea Moșilor de toamnă!

Anul acesta se succed două sărbători, de fapt o pseudo-sărbătoare și o tradiție creștină. Sâmbătă, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea moșilor de toamnă, moment de comemorare a celor din neamurile noastre, plecați în veșnicie spre odihnă sau osândă, în funcție de modul cum și-au așternut locașul din lumea aceasta.Ne adunăm în biserici participând la Sfânta … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu despre Halloween vs. Pomenirea Moșilor de toamnă!

Preot Lungu Ioan Alexandru: „Fără prunci n-am înțelege dragostea de Tata a Lui Dumnezeu.”

Bucurați-vă seara când în casa este gălăgie și nu va puteți odihni de râsetele pruncilor vostri, nu-i mai apostrofati ca nu adorm liniștiți și nici atât de repede ca voi, într-o zi liniștea o sa va para înspăimântătoare. Bucurați-vă când dimineața găsiți o jumătate de tub de pasta de dinți risipita în ghiuveta, într-o zi … Continuă să citești Preot Lungu Ioan Alexandru: „Fără prunci n-am înțelege dragostea de Tata a Lui Dumnezeu.”

Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”

Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă! Nu le pot pune mâinile la urechi de fiecare dată când o persoană din jurul nostru își batjocorește aproapele, fie soția, fie copilul. Nu am să pot să le acopăr ochii din fața tuturor relelor care se petrec zilnic în acestă lume, ar însemna să … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”

Preot Alexandru Lungu: „ În noi stă schimbarea, haideți să nu o mai căutăm la toți ceilalți!”

Nu ne-am născut prea târziu, suntem exact în punctul pe care Dumnezeu în știința Sa era convins că putem să trăim, să iubim, cel mai important dintre toate, să ne mântuim. Nu femeile sunt rele astăzi, bărbații le-au făcut astfel prin lipsa lor de camaderie, prin dorința de a le transforma în obiecte ale plăcerii, … Continuă să citești Preot Alexandru Lungu: „ În noi stă schimbarea, haideți să nu o mai căutăm la toți ceilalți!”

Scrisoare deschisă a părintelui Alexandru Lungu adresată președintelui Iohannis cu privire la Sărbătoarea Învierii

Domnule președinte Klaus Werner Iohannis, Anul trecut ați apelat la discernământul Bisericii, pentru a îndemna lumea să nu iasă în stradă și să ne trezim cu revolte! Am făcut aceasta, cu nodul în gât dar am pus siguranța credincioșilor chiar înaintea mărturisirii credinței! Au urmat marile pelerinaje de la Cuvioasa Paraschiva și Sfântul Dimitrie, din … Continuă să citești Scrisoare deschisă a părintelui Alexandru Lungu adresată președintelui Iohannis cu privire la Sărbătoarea Învierii

Preot Alexandru Lungu: „De multe ori când mă privesc proprii copii, mă frământă ce se petrece în sufletul lor”

Este aproape miezul nopții, însă ceva nu mă lasă să adorm. Sunt gânduri care dau năvală și îmi tulbură liniștea, cu care reușesc să adorm în general la fiecare sfârșit de zi. Îmi privesc familia dormind liniștită, copiii știu că este cineva care se îngrijește de tot ce au ei nevoie. Lumea s-a schimbat radical … Continuă să citești Preot Alexandru Lungu: „De multe ori când mă privesc proprii copii, mă frământă ce se petrece în sufletul lor”