Povestea schitului „Fantana cu lacrimi” de la Fetești

În comuna Adâncata, spre Fetești, se găsește un schit a cărui poveste uimește, pentru că acolo a avut loc o minune destul de recenta, spre sfârșitul anilor 90. Oamenii locului spuneau despre poiana in care se află schitul ca acolo e pamant „dat diavolului”, ca de sute de ani e cunoscut ca fiind secetos si blestemat. … Continuă să citești Povestea schitului „Fantana cu lacrimi” de la Fetești

Petre Daea: „În oraşe, urșii au ajuns să dirijeze circulaţia”

Imaginile zilei cu oameni sfârtecaţi de urși, care au îndurerat familii şi au intrigat o țară întreagă, nu pot fi eliminate prin măsuri surogat - a se vedea prevederile OUG și nici prin solicitări absurde la Avocatul Poporului. Nu trebuie să alegem între oameni şi animalele salbatice!Nu prin comisii care să constate post factum că … Continuă să citești Petre Daea: „În oraşe, urșii au ajuns să dirijeze circulaţia”

Nelu Enache: Costumul popular bucovinean: artă și meșteșug

Tradițiile și obiceiurile unui popor se confundă, cel mai adesea, cu propria-i identitate. Și unde altundeva, dacă nu în fascinanta și mereu surprinzătoarea Bucovină, vom găsi mărgăritare ale artei populare? Condițiile economice și cele istorice au contribuit, din cele mai vechi timpuri, la apariția și statornicia caracterelor proprii ale artei populare bucovinene. Astfel, Bucovina devine … Continuă să citești Nelu Enache: Costumul popular bucovinean: artă și meșteșug

Dan Șarpe: Regele Mihai I al României și vizita de la Putna

Prin anii 90 era la modă, în România, un curent monarhist ascendent, destul de periculos pentru guvernarea FSN-istă- PDSR-istă din acea vreme condusă de dl. Ion Iliescu. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a încercat să revină în țară după Revoluția din 1989, dar a fost blocat de frica pe care o avea Ion … Continuă să citești Dan Șarpe: Regele Mihai I al României și vizita de la Putna

Legendele Bucovinei: Fântâna Doamnei

Zice că pe timpul lui Ștefan cel Mare locurile, unde se află astăzi mănăstirea Dragomirna și satele Mitocul Dragomirnei și Lipovenii, erau toate împănate cu păduri de fagi, paltini, carpeni, mesteceni, ulmi și stejari, iar unde și unde se aflau printre dînsele și cîte o poiană de o frumusețe rară. Și fiindcă locurile acestea nu … Continuă să citești Legendele Bucovinei: Fântâna Doamnei

Casian Balabasciuc: „Tentația confortului personal, îngroapă în indiferență un întreg popor.”

Tentația confortului personal, dulcea poleială a unui deznodământ cumplit de amar, îngroapă în indiferență un întreg popor. Raționamente egoiste și amorțite de miasmele lașității se scaldă în scuze penibile și se dezmiardă cu neobrăzare în lumina unei realități trecute de multă vreme peste nivelul de alarmă. Scuze caraghioase precum „ ce pot face eu”, ” … Continuă să citești Casian Balabasciuc: „Tentația confortului personal, îngroapă în indiferență un întreg popor.”

Dragoș Huțuleac: „Răul poate fi o binecuvântare, cu condiția să-l învingem cu ajutorul iertării”

Cel mai adesea, răul intră în viața noastră pe ușă. Fie că vorbim despre ușa casei sau ușa sufletului, răul caută întotdeauna să-și facă loc pe intrarea principală. Nu bate la ferestre, pentru că nu este umil ca faptele bune, ci este viclean precum Ulise. E un fel de Cal Troian care îmbracă miliarde de … Continuă să citești Dragoș Huțuleac: „Răul poate fi o binecuvântare, cu condiția să-l învingem cu ajutorul iertării”

Luminița Aldea: „Dacă în numele dreptății nu poți iubi, la ce îți mai folosește că ai dreptate!?”

Dreptatea și iubirea... În urmă cu mai mulți ani am mers împreună cu unul din frații mei la un preot mai special. „Mai special” în opinia mea înseamnă că vede mai mult decât cu ochii, înțelege mai mult decât ceilalți muritori și are o conexiune aparte cu cerul de unde îi vin răspunsuri. După o … Continuă să citești Luminița Aldea: „Dacă în numele dreptății nu poți iubi, la ce îți mai folosește că ai dreptate!?”

Legendele Bucovinei: Dodul și tătarii

În partea despre răsărit a Cîmpulungului curge un rîu, care din moși-strămoși s-a numit Vale și care se revarsă, nu departe de Podul Bucătarului, în Moldova. La gura acestui rîu se afla în vechime un sătișor sau mai bine zis vre-o cîteva case depărtate una de alta, din care pricină atît rîul cît și sătișorul … Continuă să citești Legendele Bucovinei: Dodul și tătarii

Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”

Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă! Nu le pot pune mâinile la urechi de fiecare dată când o persoană din jurul nostru își batjocorește aproapele, fie soția, fie copilul. Nu am să pot să le acopăr ochii din fața tuturor relelor care se petrec zilnic în acestă lume, ar însemna să … Continuă să citești Preotul Alexandru Lungu: „Nu pot să îmi feresc pruncii de acestă lume coruptă!”