Dan Șarpe: „Comisia Europeană practică discriminarea.”

Citesc, astăzi, pe pagina de Facebook a unui prieten, că cei de la Comisia Europeană acordă un sprijin de 4 miliarde de euro companiei Air France, iar Compania Națională Română a Uraniului, care a solicitat un ajutor de 13 milioane de euro, rămâne cu zero sprijin. Nu-mi vine să cred! Verific informația pe site-ul Comisiei … Continuă să citești Dan Șarpe: „Comisia Europeană practică discriminarea.”

„Școala ta” – primul hub educațional din Suceava

Un nou proiect de educație colaborativă propus de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Sectorul Educațional-Teologic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Monitorul de Suceava, NEst-TV Channel, Televiziunea Intermedia și Asociația Proiect Pro Europa, prin care se va realiza cel dintâi hub educațional … Continuă să citești „Școala ta” – primul hub educațional din Suceava

AŞTEPTÂND RĂZBOIUL DIN UCRAINA

Războiul din Ucraina se anunţă din mai multe direcţii pentru imediat după Paştele ortodox. Motivul care va fi folosit oficial de preşedintele Volodimir Zelenski este recuperarea Crimeei, pretins vechi pământ ucrainean, şi aplicarea Constituţiei ucrainene pe întreg teritoriul ţării, deci şi în Donbas. Ucraina ar putea deschide chiar două fronturi, în Donbas şi la Marea … Continuă să citești AŞTEPTÂND RĂZBOIUL DIN UCRAINA

Mirel Palada: „Nici Stalin nu se pricepea să facă lucrurile atît de pe față”

Doi tineri sînt brutalizați cu ticăloșie de Miliție că nu purtau mască. Ad literam polițiștii s-au pișat pe ei, i-au bătut, i-au gazat, i-au umilit sexual, apoi i-au abandonat pe cîmp. A ieșit scandal. Care scandal s-au chinuit să-l mușamalizeze. Apoi, la cîteva săptămîni, amîndoi, repet, AMÎNDOI tinerii au murit. De Covid evident. De pneumonie, … Continuă să citești Mirel Palada: „Nici Stalin nu se pricepea să facă lucrurile atît de pe față”

Angelo Davidescu: „Suntem o națiune complexată. Asta face să idealizăm necritic tot ce livrează Occidentul.”

Suntem prinşi, ca popor, în hăţişul dens, evident, politically correct, al raportării noastre la motoarele sociale, economice, ideologice etc., ale continentului. Şi, cum sensibilitatea la termenul patriotism e de natură să trezească idiosincrazia generației corporatiste, devenind efectiv nesuferit pentru emancipații zilei, nu ar fi rău să glosăm puţin pe marginea unor fraze ale lui Cioran: … Continuă să citești Angelo Davidescu: „Suntem o națiune complexată. Asta face să idealizăm necritic tot ce livrează Occidentul.”

Alexandru Racu: „Nu ți-e mă, nemernicule, rușine de maică-ta, bunică-ta sau vecina care se duce să se roage la biserica aia!?”

Poți să nu crezi în Dumnezeu și să nu îți placă BOR. Dar nu ți-e mă, nemernicule, rușine de maică-ta, bunică-ta sau vecina care se duce să se roage la biserica aia!?Poți să nu crezi în Dumnezeu și să nu îți placă BOR, dar dacă nu ești complet imbecil ești măcar în stare să te … Continuă să citești Alexandru Racu: „Nu ți-e mă, nemernicule, rușine de maică-ta, bunică-ta sau vecina care se duce să se roage la biserica aia!?”

Prorectorul USV, Mihai Dimian, referitor la închidere minei de uraniu de la Crucea: „A renunța complet și la ultima exploatare este o decizie proastă pentru țară indiferent de anumite costuri pe care trebuie să le suportăm”

Înțeleg că Ministerul Energiei a semnat contractul de preluare a producției de la Mina Crucea și se vor plăti datoriile salariale către mineri. Totuși, aceasta nu rezolvă problema ci doar o amână așa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani. Soluția sustenabilă este ca această companiei să scape de sinecuriștii numiți politici prin diverse funcții … Continuă să citești Prorectorul USV, Mihai Dimian, referitor la închidere minei de uraniu de la Crucea: „A renunța complet și la ultima exploatare este o decizie proastă pentru țară indiferent de anumite costuri pe care trebuie să le suportăm”

Raspunsul lui Putin pentru Biden

După ce Joe Biden l-a numit criminal și l-a acuzat că va plăti pentru ingerința în procesul electoral de anul trecut, Putin a răspuns: „Este adevărat, ne cunoaștem personal. Ce i-aș răspunde? I-aș spune: să fie sănătos. Îi doresc multă sănătate. O spun fără ironie, fără nicio glumă. Asta în primul rând. Când îi evaluăm … Continuă să citești Raspunsul lui Putin pentru Biden

Bogdan Alexandru Duca: „Aceasta ar fi, în linii mari, radiografia problemelor României.”

Am mai scris despre asta, dar simt nevoia să revin periodic. Fiți atenți la fente.... De ceva ani de zile, problemele României sunt legate de faptul că: (1) cheltuim enorm cu înarmarea inutilă, (2) băncile și corporațiile nu sunt taxate fair ba chiar sunt protejate de autorități în contra intereselor României și românilor, (3) se … Continuă să citești Bogdan Alexandru Duca: „Aceasta ar fi, în linii mari, radiografia problemelor României.”