De ce-aș citi?(*năvală cuminte de gând de fiecare zi și nu doar de Ziua Națională a Lecturii)Să-mi regăsesc, iar și iar, bucuria din primii ani de viață și s-o re și s-o re și s-o retrăiesc, cu-nfiorarea cu care îți simți, uneori, mângâierea Bunului pe creștet.Primele cărți trimise în dar de către-un Moș-niciodată-văzut-și-mereu-plecat-îndepărtat, tăinuite cu … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „De ce-aș citi?”
Etichetă: daniela ceredeev
Daniela Ceredeev: E Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”
E Ziua Internațională a cuvântului "Mulțumesc". Și mi-a-nflorit în gânduri amintirea zilelor în care, pruncă sub streașina Putnei fiind, auzeam întâia dată, răspuns la curajosul meu "Doamne, ajută!", un încărcat de bună-cuviință: "Mulțamăsc 'mnitale!".Un "Mulțamăsc 'mnitale!" care - lesne de-nțeles! - nu i-a fost lesne de-nțeles copilei de atunci. Mi-a spus, un ceas mai târziu, … Continuă să citești Daniela Ceredeev: E Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”
Daniela Ceredeev: „Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos”
Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos. Să-și strălucească sufletul. Acela cred că e chemat să fie botezat în Frumos. Și-apoi, va deveni și chipul luminos. Să fi înțeles eu pe dos? Că l-a plămădit cu blândețe și cuvinte ce hrănesc și nu dintre … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos”
Daniela Ceredeev: „Încă mai putem. Să devenim Betleem!”
Poate că și pentru alții e așijderea. Păstrez în „casa de sus” a sufletului, ca pe o icoană acoperită cu ștergar alb cu alesături, bucuria cuminte și înaltă a zilelor de dinainte de Crăciun, în care ne intra icoana Nașterii în casă.Era, la noi, ca și la mai toate casele din sat, încă din zori … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Încă mai putem. Să devenim Betleem!”
Daniela Ceredeev: „Iubesc limba română așa cum îmi iubesc țara!”
31 august e Ziua Limbii Române! Cred, însă, că ne poate fi sărbătoare de fiecare zi și mi-e tare drag să-mi primenesc mărturisirea... Iubesc limba română așa cum îmi iubesc țara! Mi-s dragi cuvintele care ostoiesc patimile, și mângâie, și iartă, și vindecă, și cântă! Cred în puterea tămăduitoare a cuvintelor și mi-e bucurie fiecare … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Iubesc limba română așa cum îmi iubesc țara!”
Daniela Ceredeev: „Oare nu cumva suntem ceea ce vedem în ceilalți? ”
Și duhul de netăgăduit al Sfintei Evanghelii din această duminică… ”Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6, 22-23) Oare nu cumva suntem ceea ce vedem în ceilalți? Sunt ochii deopotrivă ferestre … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Oare nu cumva suntem ceea ce vedem în ceilalți? ”
Daniela Ceredeev: Case de hârtie! Oameni de hârtie! Viață de hârtie!
Case de hârtie! Și fără să-ți taci neputința le-auzi sfâșierea. Le poți ghici risipindu-se, ca-ntr-o clipire de geană, în stol de-ndoliați fluturi mici-funigei. Știi că nu-i drept și-o știe o lume. Ce vină au casele rămase sfâșiate și fără de nume? Unele se tânguie surd, și-și bat de pereți ferestre prin care nu mai trece … Continuă să citești Daniela Ceredeev: Case de hârtie! Oameni de hârtie! Viață de hârtie!
Daniela Ceredeev: „Să așezăm în toate, oameni buni, puțină culoare și-un strop de lumină!”
E forfotă mare în suflet. Oare greșesc? Nu ne e dată viața doar pentru alb și negru. Am fost creați și chemați să punem în toate puțină culoare. Să ne-așezăm cu fața spre lumină. Ce alb strălucitor e cel întors cu fruntea în raza senină! Aureolă pe-un suflet pământesc tăinuit de altar. Și ce-ntuneric se … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Să așezăm în toate, oameni buni, puțină culoare și-un strop de lumină!”
Daniela Ceredeev: „Cum se învață și se trăiesc statornicia și statornicirea? ”
Cum se învață și se trăiesc statornicia și statornicirea? Și-n zile ca acestea, când e-atât de aproape Cerul de tine încât auzi pași de Fiu de Dumnezeu prin zăpada inimii. Și-L știi așteptându-te, iar și iară, căutând ades printr-un ochi de fereastră, pe-o creastă de deal vecin cu sprânceana norilor, sau la un capăt de … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Cum se învață și se trăiesc statornicia și statornicirea? ”
Daniela Ceredeev: „Dragostea de țară, ca cea de mamă și ca cea de Dumnezeu, se trăiește în fiecare zi.”
Dragostea de țară, ca cea de mamă și ca cea de Dumnezeu, se trăiește în fiecare zi.Pentru c-așa se învață „mersul în picioare, pe valuri, prin lume”, și se crește viitorul acestui pământ-primit-spre-a-fi-prefăcut-în-locul-păcii-și-al-începutului-dezmărginirii, și se durează în suflete biserici-recunoștință și școlile lui mulțumesc.Poate că nu mai e timp să ne-așezăm drapelul la icoane, sau să-l … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Dragostea de țară, ca cea de mamă și ca cea de Dumnezeu, se trăiește în fiecare zi.”
