Daniela Ceredeev: „Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos”

Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos. Să-și strălucească sufletul. Acela cred că e chemat să fie botezat în Frumos. Și-apoi, va deveni și chipul luminos. Să fi înțeles eu pe dos? Că l-a plămădit cu blândețe și cuvinte ce hrănesc și nu dintre … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Cred că Dumnezeu l-a trimis pe om în lume ca să fie frumos. Și să facă-n lume Frumos”

Alexandru Lungu: Scrisoare la final de an!

De ce aș plânge pentru ceea ce se termină? Timpul este un instrument de măsură prin care cuantificăm trecutul, prezentul și viitorul. Anul ce stă să se încheie mi-a adus satisfacții nenumărate. Am reușit mai presus de toate să cunosc oameni minunați. Suflete care au rezonat atât de mult cu lucrarea la care m-am înhămat … Continuă să citești Alexandru Lungu: Scrisoare la final de an!

Despre omenie şi politică cu cel mai tânăr parlamentar al judetului Suceava

Gheorghe Şoldan este cel mai tânăr parlamentar sucevean din ultimii 30 de ani şi totodată, preşedinte al TSD Suceava (Tineretul Social Democrat Suceava). În ciuda tinereţii, prestaţia sa politică de până acum a fost una matură şi echilibrată. Încă de la începutul mandatului său s-a implicat în procesul legislativ al ţării astfel, în primii doi … Continuă să citești Despre omenie şi politică cu cel mai tânăr parlamentar al judetului Suceava

Alexandru Lungu: „Nu mai simţim aceeaşi bucurie, căci nu-l mai așteptăm pe Hristos, ci mulți din noi doar pe Moș Crăciun”

Este seară și mâine voi parcurge micuța parohie purtând în mâini icoana Nașterii lui Hristos. Parohie în care Dumnezeu m-a binecuvântat să cresc, să mă formez, să cânt ani întregi la strană, să fiu și pălimar iar acum preot slujitor. Mă încearcă sentimente profunde în această zi cu totul specială, întrucât acum mulți ani mergeam … Continuă să citești Alexandru Lungu: „Nu mai simţim aceeaşi bucurie, căci nu-l mai așteptăm pe Hristos, ci mulți din noi doar pe Moș Crăciun”

Daniela Ceredeev: „Încă mai putem. Să devenim Betleem!”

Poate că și pentru alții e așijderea. Păstrez în „casa de sus” a sufletului, ca pe o icoană acoperită cu ștergar alb cu alesături, bucuria cuminte și înaltă a zilelor de dinainte de Crăciun, în care ne intra icoana Nașterii în casă.Era, la noi, ca și la mai toate casele din sat, încă din zori … Continuă să citești Daniela Ceredeev: „Încă mai putem. Să devenim Betleem!”

Luminiţa Aldea: România disperării

Am o vecină pitică, cu handicap grav al coloanei vertebrale, dependentă de aparat de oxigen. Are vreo 35 de kilograme, e scheletică, măruntă. Te uiți la ea și te miri că viața încă o locuiește și te întrebi cum poate sta un suflet într-un trup atât de mic! M-a sunat ieri disperată să o ajut … Continuă să citești Luminiţa Aldea: România disperării

David Croitor: „Nu aștept sărbătorile, sunt prea bătrân ca să mă mai pot bucură ca pe vremuri”

Mă trezisem dimineață, sau mă rog nu chiar, adică pe la ora zece fără ceva, cu o poftă nebună să pictez. Săptămâna trecută îmi mai făcusem o ultimă ( pentru 2022) comandă de materiale, nu mult, de vreo trei mii de lei, câteva culori de firmă, în special roșuri și galbenuri de cadmiu (foarte toxice), … Continuă să citești David Croitor: „Nu aștept sărbătorile, sunt prea bătrân ca să mă mai pot bucură ca pe vremuri”

Luminita Aldea: „România e în Europa. Austria nu mai e…”

În tot conflictul acesta cu Austria după veto-ul dat României pentru intrarea în Schengen nu știu de ce am sentimentul că România e în Europa cu toate păcatele ei, iar Austria s-a autoexclus dintr-un continent, pe care îl locuiește fizic chiar în mijlocul lui, dar ca și comportament diplomatic, interese, respect e undeva prin Asia. … Continuă să citești Luminita Aldea: „România e în Europa. Austria nu mai e…”

Minuni ale Sfântului Spiridon în România

Astăzi, 12.12.2022 îl sărbătorim pe Sfântul Spiridon, mare făcător de minuni. Am selectat pentru dumnevoastră câteva intervenţii minunate ale acestui Sfânt pentru câţiva români. Mărturiile le aparţin acestora. „Minunat este Dumnezeu întru sfinții lui. Mă numesc Ioana și vreau să dau mărturie pentru o minune a Sfântului Spiridon trăită de mine. Întotdeauna am simțit o … Continuă să citești Minuni ale Sfântului Spiridon în România

Diana Petrescu: „E război în țară!”

E război în țară! Cine s-ar fi gândit la asta? De ceva timp curent ni se dă cu porția. Ce știi să te faci pe întuneric? Mai ales în secolul acesta, în care tehnologia este la putere.. Copiii din ziua de astăzi habar nu au cum e să stai așa sau să-ți faci temele la … Continuă să citești Diana Petrescu: „E război în țară!”